Descriere
DESCRIERE:Se înscrie în categoria spumantelor gastronomice, susţinând ospitalitatea restaurantelor ca un aperitiv elegant, de clasă. Spumant clasic cu o fineţe perlantă, proaspăt prin abordare, provine dintr-un soi de strugure alb franţuzesc dedicat acestui tip de produs. Astfel, se încadrează atât în moda europeană cât și în trendul premium al categoriei prin gustul aparte și prin culorile cu tente franţuzești.
Pentru a ajunge la performanţa acestui spumant a fost nevoie de o îmbinare de elemente: tehnologia champenoise, strugurii de înaltă calitate cultivaţi la poalele Măgurei din Șimleu, galeriile de 3,5 km aflate la o adâncime de 50 de metri sub stânci și temperatura constantă specifică locului, de 12 grade Celsius. În aceste condiţii deosebite, spumantele Silvania dobândesc o identitate unică, renumită prin însușirile ei.
Temperatura recomandată de servire: 6-8°C